La sfarsit golesc scrumiera.

Povestile sunt multe. Cine nu are una?
Si eu am multe, dar deja m-am saturat de ele.
M-am saturat sa vad fetele oamenilor care le asculta. Sa vad stupoarea aia dizgratioasa.
Sa ma justific, sa incerc sa confer un sens in ochii celorlalti la actiunile mele. Pentru ce?
Ce bun imi aduce treaba asta?
Am fumat de mult toata chestia asta cu impartasirea directa.
Nu mi-a adus nimic bun.
Nu pentru ca cei carora le-am impartasit nu erau "buni", ci pentru ca.. am ajuns la concluzia ca ce fac eu, sau tu, sau ei, nu merita a fi confesat asa. De ce?
Pentru ca numai noi intelegem propriile noastre actiuni, ce ne determina sa facem asa sau invers, ce spunem si felul in care dialogul nostru ne influenteaza atat de mult. Regretele noastre si bucuriile stupide.
Am incercat atat de mult sa gasesc un sens prin ceilalti la ceea ce sunt incat a fost un timp in care eu nu mai eram eu, eu eram ei.
Nici macar ce vroiau ei, ci ei.
Pentru ce sa mai tii feluriti oameni langa tine?
Pentru o bere in Cismigiu? Pentru o seara dansanta? Pentru a avea pe cine sa inviti la ziua ta (si sa si vina)? Pentru propria-ti falsa impresie de reusita sociala?
Eu una m-am descotorosit de toate astea.
Pot foarte frumos sa stau acasa. Sa fiu eu cu mine si cu el.
Mda. E si un el.
Nu este primul.
Au fost mai multi inaintea lui, si habar nu am daca va fi ultimul sau daca urmeaza sa fie si altii.
Nici nu mai sper.
Inainte speram sa fie ultimul el din viata mea.
Acum, e bine asa cum este si atat.
Am ales sa traiesc in virtutea mea si a lui si atat.
Fara altii.

Da, ma astept la zeci de:

- tratestie-ti viata!
- nu merita sa te irostesti!
- eu nu pot sta fara prieteni!
- si daca nu merita sa faci asta?
- eu unul/una sunt altfel...

Dragii mei, mi-e egal!
Nu traiesc in sictir. Departe de mine gandul asta.
Traiesc asa cum am ales singura sa traiesc.
Linistita.
Nici macar in sanul familiei nu traiesc.
Nu e cazul.
Si stiti care e culmea?
Ma simt libera.
Am ajuns sa cred ca libertatea nu inseamna mare, munte, ore tarzii in noapte bantuind strazile, cafele si cafenele, beri si carciumi. In nici un caz.
Nu acum cel putin.
Am crezut si eu asta candva.
Am trait si asa. Candva.
Si m-am ales cu ce? Cu ochi umflati de somn, cu pseudoprobleme nascute prin pseudomancatori de cur, cu bani aruncati garla pe bautura, cu nopti dubioase petrecute prin varii vagaune de bloc, asa zise apartamente cu colegi de camera unde foloseau trei sau patru straini acelasi sapun sa se spele in zonele in care transpira, si.. mai ce? Ce am mai luat eu bun din a fi "normala"?
Nimic.
Dar, asta sunt eu.
Tu, sau voi.. puteti foarte bine sa fiti impacati cu voi insiva asa cum sunteti, adica asa cum nu sunt eu acum.
E ok.
Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic.
Nici macar nu am de gand sa ma cert cu cineva legat de subiectul asta.
Cu toate ca in ultima vreme parca toti au impresia ca eu ma cert cu ei si reactioneaza ca niste caini turbati.
Oare e cazul?
Astea fiind spuse, nu imi ramane decat sa golesc scrumiera si sa vad ce scriu mai departe.
Dar asta este un alt post si un alt pachet de tigari.