Demoni?

Cat de departe ai fi dispus sa mergi ca sa ai ceea ce vrei?
Nu ce iti doresti... eu imi doresc multe, eu imi doresc sa zbor de exemplu.
Dar de vrut. Vreau sa determin pe cineva sa ma placa. Tot de exemplu.
Ma refer la lucrurile fezabile, ce isi gasesc o finalitatea realizabila.
Intrebarea este cu ce pret?
Cat de multe esti dispus sa faci pentru a obtine acel lucru pe care il vrei.
Nu trebuie sa il vrei foarte mult.
Nu trebuie sa fie nici macar ceva foarte important.
Eu merg departe.
Foarte departe.
Chiar si pentru lucrurile fara semnificatie cum ar fi, stiu eu, un mers la IKEA, doar pentru ca mi s-a pus mie pata ca vreau ceva sau ca am chef sa cheltui bani p'acolo. Orice.
Chiar nu are importanta.
Haideti sa va spun ce fac eu pentru a obtine ce vreau, si mai ales atunci cand vreau.

Mint. Ii mint pe toti. Creez un paienjenis bine pus la punct, imi asigur spatele pentru fiecare minciuna pe care o zic si am grija ca atunci cand/daca iese la iveala ceva, am motivul perfect pentru care am facut-o.

Manipulez. Pe toata lumea adica. Ii fac sa creada ca imi sunt datori, ca este bine ceea ce vreau eu, ca eu am dreptate si ei nu, ca eu sunt mai buna si merit mai multe.
Insel. Tot pe toti. Tradez. Promit o gramada si nu imi respect promisiunile. Creez jocuri in care ii las sa se piarda, ma joc cu cuvintele si ii determin sa se balbaie in propriul adevar just pe care se tot chinuie sa il sustina in fata mea. Ma joc. Creez situatii de criza. False desigur. Panichez. Induc sentimentul de vinovatie chiar daca nimeni nu are nici o vina pentru ca mie mi s-a sculat sa fac ceva sau sa vreau ceva. Apelez la excrocherii sentimentale, induiosez cu nerusinare, plang la comanda, implic multa lume pe scena ca lucrurile sa mearga asa cum vreau eu sa mearga.
Las impresia ca ceea ce se intampla este foarte grav si daca nu se intampla acum nu se va mai intampla niciodata, apoi dau vine pe toti cei care nu actioneaza in asa fel incat lucrurile sa se desfasoare asa cum vreau eu.
Si daca cineva nu joaca asa cum vreau eu. Ma razbun. Sunt razbunatoare.
Ma rog, de obicei nu imi pasa de ceea ce vor altii, dar daca lucrurile stau asa, de cele mai multe ori nu e nevoie sa se iveasca o ocazie in care sa pot dezamagi persoana respectiva, o creez eu.
Imi place sa vad ce iese.
Nu va imaginati ca e nevoie de zile intregi de pregatire. Totul vine de la sine si decurge atat de natural in interiorul meu. Fiecare cuvant spus, fiecare neadevar aruncat pe masa isi are un traseu atat de lin in interiorul meu.

Eu creez panica, eu ii fac pe toti sa se simta de rahat si apoi pozez in victima.
Sociopata? Nu cred ca e cazul.
Cu toate ca ar fi o imagine de neuitat, eu la psih/olog/iatru si sa ma diagnosticheze cu ceva gen.
Ma rog. Inca nu am omorat pe nimeni so, i guess it's ok.
Cu toate ca a fost o data cand m-am razbunat pe propria-mi pisica dandu-i o mama de bataie sora cu moartea pentru ca nu vroia sa doarma la mine pe perna atunci cand am vrut eu.
Nu ma intelegeti gresit. Chiar imi iubesc matza si sunt topita dupa ea. Mi-am cerut scuze apoi, chiar daca a fost destul de greu sa o tarasc de sub pat inapoi afara. Am tinut-o cu forta sa o mangai si sa ii spuns ca imi pare rau.
Cred ca e ok acum.
Pe bune.

Mda.
Asta cu scuzele e cam nasoala. Mai ales atunci cand esti prins.
Dar cum am spus mai sus, se rezolva repede, in acelasi dulce stil clasic. Mint.
Impresionez, induiosez din nou, si ies basma curata. Pun in imposibilitatea de a ma acuza de ceva, cand eu sunt doar o victima a incompetentei celor din jurul meu, nu?
Dar sa nu credeti ca totul este pierdut. Imi pare si rau pe bune uneori. Mi-e mila de fapt, nu imi pare rau.
Din pacate inca nu am invatat cum sa definitivez aste doua emotii in interiorul meu, si sa le separ.
Mila si parerea de rau.
Dar e ok uneori.
Sper.
De obicei mi-e mila atunci cand cineva cedeaza, atunci ma opresc.
Si atunci cand imi piere cheful si mi-e prea lene sa ma mai obosesc sa fac toata tevatura aferenta implinirii a ceea ce vreau.
Nu de putine ori s-a intamplat sa fac toate astea numai pentru ca vroiam pe cineva. Fie si numai sexual. Niciodata nu am ajuns cu un barbat in pat pentru ca a vrut el, ci pentru ca eu am vrut asta.
Mi-a fost indiferent ce se intampla dupa, si nu mi-e rusine de asta. L-am vrut si punct. Au fost situatii in care s-a terminat nasol, dar dupa cateva luni, sau chiar un an am vrut sa imi demonstrez ca inca pot sa il fac sa ajunga la mine in pat. Tot pentru ca eu am vrut-o.
Sa nu va ganditi ca am apelat vreodata la toate cele pentru a determina un tip sa ma sustina sau sa imi cumpere tzoale si zorzoane in mod constant.
Cred ca numai de cateva ori am facut asta, dar pot fi numarate pe degete. Adica, acum pe bune, chiar imi doream ceasul ala si setul ala de lenjerie intima.
Dar e ok.
Nu-i bai nici cu astea.
Daca cineva chiar nu vrea sa faca ceva, sa se tina tare!
Nu e vina mea ca lumea e proasta. Ca au incredere in cei care ii dezamagesc si ii manipuleaza, si ii desconsidera.
Eu doar folosesc asta in avantajul meu.
Niciodata pentru altcineva. Bine, poate pentru iubitul meu. Sunt posesiva si protectoare. Dar ma astept ala celasi lucru in schimb. La protectie si chiar posesivitate, am mentionat undeva ca imi place sa fie exercitata forta de posesivitate si dominare asupra mea in relatia de cuplu.

Nu am incercat niciodata sa distrug pe cineva. Prea mare bataie de cap ca sa nu imi folosesc resuresele fie ele interioare sau exterioare, pentru mine.
Culmea stiti care e?
M-am izolat de cei din jur, am ales sa fiu singura, sa fiu linistita, sa imi vad de ale mele si sa ma bucur de viata-mi asa cum sunt eu, fara nevoia de socializare constanta sau de intretinere a unor relatii de prietenie inutile, si tot se gasesc oameni pe care sa ii implic in chestiile astea.
Mereu se gaseste cineva sa fie mintit sau manipulat.
Nu sunt o persoana rea.
O sa ramaneti surprinsi sa aflati ca atunci cand chiar vreau, mi s-a spus sa sunt un om minunat.
O fi, nu o fi, eu sunt ok cu mine asa cum sunt.
Am si eu proprii mei demoni, dar ii suprim sau ii elemin din mine asa cum pot.
Dar asta este o alta poveste.

Eu sunt impacata cu mine insami.
Sunt linistita.