Astazi sunt trista.

Astazi sunt trista.
Nu s-a intamplat ceva anume ca sa fiu asa. Doar sunt.
Mi-e greata de vremea de afara si de soarele asta nenorocit!
Imi place vara. Cand ploua.
Vreau sa ploua. Sa ploua apocaliptic, cu furtuni si fulgere si tunete. Nu gasesc pace mai mare decat ca atunci cand ma uit cum ploua asa.

Mi-e scarba de lume azi. E un sentiment comun, stiu asta, dar astazi ma incearca si pe mine.
E trist sa ma simt asa, dar eu sunt trista azi.
Vreau sa se intample ceva.
Vreau sa vina cineva si sa faca ceva extraordinar!
Vreau sa simt ca traiesc si dincolo de intensitatea sexuala. Am obosit sa gasesc viata numai in intimitatea dormitorului. Nu spun ca nu e bine sa fac asta, dar..

Mda, legat de posturile anterioare, multi ar putea spune ca mi-am facut-o cu mana mea, ca eu am ales sa traiesc asa..
Nu! Nu la asta ma refer, sunt perfect ok cu stilul meu de viata.
Nu am nevoie de bagabonteli!
Am nevoie de fantastic! De extraordinar!
Am nevoie de ceva ce sa ma implineasca dincolo de viata de cuplu.
Am nevoie sa vina cineva si sa ma uimeasca! Vreau sa faca cineva asta.
Vreau sa vad oameni minunati, oameni spirituali, oameni liberi.
Si unul e de ajuns.

De atatea ori ies din casa, si imi multumesc ca sunt asa cum sunt!
Ma uit in stanga si in dreapta si simt mila, repulsie, vad majoritati inferioare, vad parveniti, vad vopsite si placati, vad patratele roz cu negru si alb scraboase, vad diamante de plastic cat pumnu si oameni urati. Nu ar fi urati daca nu ar fi asa cum sunt, si nu discut despre fizic, despre omul nud.
Vorbesc despre omul interior si omul imbracat.
Totul este atat de la fel!!
Chiar si cei care nu sunt la fel si sunt altfel, fac parte din categoria celor care..sunt altfel.
Unde e unicitatea aia zdrobitoare?
Unde e sufletul oamenilor? Bunatatea lor? Sinceritatea lor?
Unde au disparut valorile? Nu valorile "bune", ar putea sa fie si valori "rele", eu de exemplu sunt o scarba, dar respect asta!
Imi asum propria-mi scarbosenie sociala si merg inainte cu capul sus.

Intreg orasul e plafonat.
Nu mai gasesc nicaieri ceva ce sa imi atraga atentia.
Unde au disparut oamenii care isi vorbesc cu voce tare spiritul, care isi scriu sufletul si se manifesta ca atare!? Spiritual!
Oricat ai cauta, nimic nu e asa! Nimeni si nimic!
Speri, tanjesti sa apara acel ceva sau cineva care sa te impresioneze, sa iti deschia noi orizonturi sa te uimeasca...
Vreau sa trezeasca cineva sau ceva in mine noi emotii, noi senzatii, vreau sa innebunesc, sa gasesc ceva dincolo de frenezie..
Tocmai de aia vreau sa ploua. Sa ploua cum am spus, torential, sa vad un imaginar inceput de apocalipsa, sa trezeasca ceva lumea din recesiunea spirituala in care a intrat!

Oamenii sunt atat de calculati si de prudenti, dezamagitori si tradeaza, mint si se eschiveaza gratuit! Macar daca ar face-o si sa aiba ceva de castigat din asta!
Eu o fac pentru propriul meu interes, dar cand vine vorba de alte aspecte.. nu pot sa ma incredintez parvenitismului asta.
Refuz sa fac asta.
Unde sunt idilele? Unde sunt escapadele nesabuite in doi?
Unde au disparut cuvintele sincere, buricele degetelor imbibate in emotie, inimile pompand de zece ori mai mult sange si promisiunile vesnice?
Unde a disparut vesnicia noastra interioara? Unde ne sunt visele? In club? In parc pe bicla? La Romana - Americana? La Plaza in Kenvelo?
Unde sunt oamenii umani?
Numai eu stiu cat de mult am tot incercat sa gasesc oamenii astia, oamenii care inca sunt..ca mine, i-am gasit, dar nici unul nu a vazut ceea ce este de fapt! S-au lasat mancati de lumea exterioara..
Sunt oameni pe lume cu care impartasesti aceeasi realitate interioara. Cum sa ii faci sa constientizeze asta?
Degaba!
Oamenii sunt plati.
Opaci.
Incearca tu sa rzbesti prin asta si sa ajungi sa deschizi ochii cuiva.
Eu una am abandonat.
Incerci sa rasucesti pe toate partile problema si nu ajungi nicaieri.
Mi-e dor sa plang impreuna cu cineva.

Duamne de cand nu mi-am mai varsat lacrimile in prezenta cuiva. Altcineva in afara de iubitul meu.
Nu pentru ca eu m-as fi blocat. Ci pentru ca oamenii nu mai plang, nu-si mai gasesc alinare in lacrimi. De unde teama asta de lacrimi?
Nu stiu.
Si nu cred ca pot gasi un raspuns.

Astazi sunt trista pentru ca toate sunt asa cum sunt.

Si tot astazi iti cer sa te gandesti la tine, la spiritul tau, la sufletul tau si sa il pretuiesti!
Sa te lasi prada emotiilor, sa iti deschizi pieptul si sa te regasesti in cea mai pura forma a ta! Uita de ei si de ele! Fii numai pentru tine si gaseste-ti miezul!